Ponturi Pariuri Real Madrid vs Atletico Madrid
Pentru a doua oară în acest sezon avem parte de derby-ul Madridului, `El derbi madrileno`, dar de această dată cele două se înfruntă în sferturile de finală ale Cupei Spaniei, Copa del Rey.
Real Madrid a avut un început slab de an, după înfrângerea din campionat cu Villarreal, a urmat un egal în Supercupă cu Valencia, meci ulterior câștigat la lovituri de departajare și o finală pierdută în fața rivalilor de la Barcelona. Revenirea a început chiar în Cupă, cu un meci în fața celor de la Villarreal, unde au reușit să câștige după ce au fost conduși la pauză cu scorul de 2-0, a urmat în La Liga victoria în deplasare la Ath. Bilbao scor 2-0. În campionat, Real Madrid este pe locul secund, în spatele Barcelonei la 3 puncte și pot profita de orice greseală a acestora pentru ai egala. Pe teren propriu ultima înfrângere în campionat a fost pe 20 martie, dar în cele 7 meciuri disputate în actuala ediție de campionat, Realul a luat un gol în fiecare meci. Karim Benzema a reușit al 9-lea gol în 10 meciuri pentru Real în acest sezon și a reușit să marcheze în 5 din ultimele 6 întâlniri cu Atletico, având până acum 7 goluri marcate împotriva acestora.
Pentru Atletico, Copa del Rey pare singura șansă de a mai câștiga un trofeu în acest sezon deoarece în campionat se află pe poziția a 4-a la 13 puncte de locul 1, iar lupta care o poartă acum este pentru ultimul loc de Champions League, fiind la egalitate de puncte cu Villarreal, locul 5. Începutul de an nu a fost strălucitor nici pentru Atletico, după înfrângerea în fața Barcelonei și egalul cu Almeria, revenirea pare că a avut loc tot cu un meci de Cupă, victoria contra celor de la Levante, urmată de victoria din campionat, în acest weekend, acasă cu Valladolid scor 3-0. Jocurile din deplasare par să fie în acest an punctul forte a celor de la Atletico, în campionat reușind să câștige 17 din cele 31 de puncte acumulate până în prezent. Cu un gol și un `assist` în ultimul meci, Antoine Griezmann trece printr-o formă foarte bună, acesta fiind și marcatorul din ultima victorie a Atletico-ului pe Bernabeu, iar în total Griezmann a înscris de 8 ori în poarta Real-ului.
Ultima întâlnire dintre cele două a avut loc în etapa a 5-a a actualului sezon de LaLiga, atunci Real-ul s-a impus pe Metropolitano cu scorul de 2-1. În sezonul trecut victoriile au fost împărțite în funcție de echipa care juca pe teren propriu. Ultima victorie a celor de la Atletico pe terenul rivalei din Madrid a avut loc în 2016, mai mult, Atletico nu a reușit să marcheze nici un gol în ultimele 5 deplasări pe Santiago Bernabeu. Media golurilor în acest sezon pe Bernabeu este de 3.2, dar în meciurile dintre cele două de obicei se înscriu puține goluri, ultimul meci cu peste 2.5 goluri a avut loc în 2015.
Propunerea mea pentru acest meci este `Final 1`- cotă 1.95, iar ca o alternativă ușor mai sigură aș alege `Pauză sau Final 1` – cotă 1.65.
Real Madrid vs Atletico Madrid statistici (H2H)
- 18 Sep 2022 Atletico Madrid 1 : 2 Real Madrid La Liga
- 08 May 2022 Atletico Madrid 1 : 0 Real Madrid La Liga
- 12 Dec 2021 Real Madrid 2 : 0 Atletico Madrid La Liga
Real Madrid vs Atletico Madrid Aspecte Importante
- Real Madrid a primit gol în fiecare meci jucat acasă în acest sezon de La Liga
- Ultima înfrângere pe teren propriu, în competițiile interne, pentru Real, a fost în martie.
- Atletico Madrid nu s-a mai impus pe Bernabeu din 2016.
- Atletico Madrid nu a reușit să înscrie în ultimele 5 deplasări pe Bernabeu.
Pronostic principal Real Madrid vs Atletico Madrid
Victorie Real Madrid
De Alex Câmpean
Publicat Jan 25, 2023
Alex știe totul despre fotbalul European și este cunoscut pentru pariul său TM „Alex Classic”. Este foarte disciplinat și are un management excelent al bankroll-ului.
Ești de acord cu Alex Câmpean?
Predicții suplimentare
Alte pronosticuri
- Champions League Mar 13 10:00 pm Dortmund vs PSV Cele Mai Bune Cote: 2.1 Citește pont
- Champions League Mar 13 10:00 pm Atletico Madrid vs Inter Milan Cele Mai Bune Cote: 2.05 Citește pont
- Champions League Mar 12 10:00 pm Arsenal vs Porto Cele Mai Bune Cote: 2.1 Citește pont
- Champions League Mar 12 10:00 pm Barcelona vs Napoli Cele Mai Bune Cote: 2.1 Citește pont
- Champions League Mar 06 10:00 pm Man City vs FC Copenhaga Cele Mai Bune Cote: 1.65 Citește pont
- Champions League Mar 06 10:00 pm Real Madrid vs RB Leipzig Cele Mai Bune Cote: 1.8 Citește pont