Lionel Messi și Cristiano Ronaldo sunt pregătiți să-și ia rămas bun de la meciurile internationale după Cupa Mondială. Au dominat sportul în ultimii 15 ani, împărțind 12 premii “Balonul de Aur” pentru cel mai bun jucător din lume și nouă trofee ale Ligii Campionilor între ei.
Kylian Mbappe – France (Paris Saint-Germain)
Un nume iese în evidență mai presus de toate ca moștenitorul natural al celor doua legende: Kylian Mbappe. Nu că Mbappe ar putea fi descris drept „nou”. Poate că are doar 23 de ani și încă așteaptă primul său Balon de Aur sau Liga Campionilor, dar Mbappe este deja câștigător al Cupei Mondiale și golgheter la acest turneu cu cinci goluri marcate până in semifinale. Are trofeul pe care Messi și Ronaldo nu l-au câstigat niciodată, și într-o săptămână, ar putea câstiga a doua Cupa Mondială la rând.
Mbappe ar putea avea, de asemenea, încă două sau trei Cupe Mondiale de jucat, iar cu nouă goluri în două turnee până acum, se apropie de recordul total al lui Miroslav Klose de 16 goluri marcate la Campionatul Mondial.
Dar pentru a se ridica la nivelul de longevitate al celor doi, Mbappe are nevoie de un rival care să-l împingă către noi recorduri.
Erling Haaland – Norvegia (Manchester City)
Cel mai mare rival pentru Mbappe în acest moment este Erling Haaland, mașina de goluri a lui Manchester City. Din păcate, Norvegia, nu s-a calificat la Cupa Mondială. Haaland este un jucător diferit față de Mbappe. Putere brută și goluri, fără finețea sau abilitățile individuale ale lui Mbappe. Dar dacă este vorba de cifre, Haaland are potențialul de a se lupta cu starul francez în ceea ce privește trofeele europene și recordurile.
Jude Bellingham – Anglia (Dortmund)
Cupa Mondială a oferit o concurență mai puțin evidentă pentru Mbappe. Jude Bellingham reprezintă un alt profil de jucător, dar performanțele sale și felul in care domină mijlocul terenului la numai 19 ani sunt excepționale.
La doar 19 ani, Jude Bellingham de la Borussia Dortmund este pachetul complet: un mijlocaș dinamic care poate să câștige mingea, să controleze posesia, să reziste pressingului, să găsească găuri în apărarea adversă, să ofere assisturi si să marcheze. Este deja cel mai bun mijlocaș din lume?
Câți alți tineri de 19 ani au deja 100 de meciuri in picioare pentru unul dintre cluburile de top din Europa și chiar au purtat banderola de căpitan? Câți adolescenți nu au ratat niciun minut în liga lor națională având cele mai multe șuturi pe poartă? Câți se laudă deja cu 20 de selecții internaționale, cu un gol la Cupa Mondială și un assist?
Vinicius Junior – Brazilia (Real Madrid)
Vinicius Junior l-a descris pe simbolul Braziliei, Ronaldo de Lima (adevăratul Ronaldo) drept persoana care l-a ajutat cu sfaturi pentru a-și îmbunătăți abilitățile de a marca mai multe goluri. Vinicius a ajutat-o pe Real Madrid să câștige cel de-al 14-lea trofeu Champions League al clubului, după ce a marcat singurul gol în finala cu Liverpool.
A fost desemnat cel mai bun tânăr jucător in Champions League pentru ediția 2021/22, conform UEFA. Aripa lui Real Madrid a marcat patru goluri în Liga Campionilor si a oferit 7 assisturi in 13 meciuri. Tricoul este greu la Madrid, iar un jucător de atac de natura lui este întotdeauna obligat să trăiască sub presiune intr-o perioada post-Cristiano Ronaldo.
Vinicius este cu 12 ani mai tânăr decât Karim Benzema. Anii săi de vârf vor fi probabil dictați de evoluția sa fizică, dar mai sunt multe lecții de învățat în ascensiunea sa. Vini este in vârf de formă si are calitățile necesare pentru a fi unul dintre cei mai importanți jucători in următorii 10 ani.