Spezia vs. AC Milan – TG Peste 2.5 – Cotă 1.95
Aston Villa vs. Tottenham – PsF 1 – Cotă 1.85
Cotă totală: 3.61
Spezia vs. AC Milan
Pont: Total Goluri Peste 2.5 – Cotă 1.95
Etapa a 35-a în Serie A și până acum știm doar două lucruri certe, Napoli este campioană, iar Sampdoria este prima echipă retrogradată, în rest lupta continuă în ambele părți ale clasamentului. Azi avem față în față două echipe aflate total opus în clasament, două echipe care au mare nevoie de aceste trei puncte puse în joc pentru a continua lupta în atingerea obiectivelor acestui sezon.
Spezia surprinzător a ajuns pe un loc retrogradabil, fiind în acest moment pe locul 18, la trei puncte de Verona, locul 17. Spun surprinzător căci până nu de mult părea că se cunosc echipele care vor retrograda în acest sezon, fiind în întreg campionatul sub linie. Sunt două luni de la ultima victorie a celor de la Spezia, iar aceea victorie a fost contra unei alte echipe din Milano, Inter. În ultima etapă, Spezia a pierdut contra unei contra candidate la salvare, Cremonese, scor 2-0, în deplasare.
AC Milan vine după primul tur al semifinalelor Champions League, un meci slab făcut de rossoneri, pierdut cu scorul de 2-0 contra lui Inter, în meciul considerat pe teren propriu. Astfel lupta celor de la Milan este pe două planuri, atât în campionat cât și în Champions League, ambele pentru o participare în ediția viitoare a competiției. Aflată la 2 puncte în spatele lui Inter, pe poziția a 5-a, Milan are nevoie de aceste trei puncte pentru a rămâne în lupta pentru top 4. În ultima etapă au învins pe teren propiu o altă contra candidată, pe Lazio, scor 2-0.
În turul campionatului AC Milan s-a impus pe teren propriu contra celor de la Spezia cu scorul de 2-1. De la revenirea în 2020 a Speziei în Serie A, între cele două au avut loc cinci meciuri, în fiecare an victoriile au fost împărțite, iar în patru din cele cinci s-au marcat peste 2.5 goluri în meci.
Aston Villa vs. Tottenham
Pont: Pauză sau Final 1 – Cotă 1.85
Derby pentru un loc european în Premier League, cu 3 etape până la finalul sezonului sau cum a declarat Unai Emery un meci cât o finală.
Aston Villa, una din surprizele plăcute ale acestui sezon, cu o revenire spectaculoasă, a ajuns să ocupe locul 8, la doar trei puncte în spatele lui Tottenham, cu Brighton între ele, dar cea din urmă având două jocuri restante. Ultimele două meciuri au fost pierdute de către Villa, ambele fiind în deplasare, acest lucru nu a încheiat însă seria de 5 victorii consecutive pe care le are în acest moment pe teren propriu. Mai mult, Aston Villa nu a primit gol pe teren propriu de 5 etape, ultima dată fiind în înfrângerea contra celor de la Arsenal.
Tottenham nu trece prin cea mai bună perioadă, cu toate că a reușit o victorie în ultima etapă, 1-0 pe teren propriu contra celor de la Crystal Palace. Această victorie a pus capăt unei serii de patru meciuri consecutive fără înfrângere și a adus primul meci din februarie până în prezent fără să primească gol. Tottenham este echipa cu cele mai multe meciuri în care primește gol până în minutul 15 din Premier League. Pentru Tottenham aceasta este una din deplasările favorite, reușind din 2008 până în prezent să câștige de zece ori pe Villa Park, iar două meciuri s-au terminat la egalitate. Ar fi prima victorie în deplasare din ianuarie și până în prezent pentru Tottenham.
În turul campionatului, Aston Villa s-a impus în deplasare cu scorul de 2-0, iar dacă ne uităm în istoria ultimelor 2 ediții de Premier League, fiecare și-a câștigat meciul din deplasare.