Dortmund vs. Union Berlin – Final 1 – Cotă 1.60
Gent vs. Royal Union – PsF 2 – Cotă 2.15
Cotă totală: 3.44
Dortmund vs. Union Berlin
Pont: Final 1 – Cotă 1.60
Se pare că pauza competițională a afectat jocul celor de la Dortmund, în doar o săptămână au pierdut prima poziție în clasament și au fost eliminați și din Cupa Germaniei. Dacă în campionat au pierdut prima poziție în fața celor de la Bayern, care au reușit să îi învingă în ultima etapă cu scorul de 4-2, în Cupă au pierdut contra lui Leipzig scor 2-0. Meciul din această etapă este unul extrem de important, având în vedere că trebuie să mențină diferența față de Bayern, iar în cazul unei înfrângeri vor pierde și poziția secundă. Totuși, Dortmund, în jocurile de pe teren propriu au reușit 10 victorii, un egal și doar o înfrângere și au marcat 36 de goluri în 12 etape.
Union Berlin vine după o victorie în ultima etapă și au reușit să se apropie la două puncte de Dortmund, ceea ce ar duce printr-o victorie la o rocadă a pozițiilor celor două. Cu toate că au început cu dreptul după pauza competițională și cei de la Union au fost eliminați din Cupa Germaniei, cu același scor 2-0, de către Frankfurt. Cu șase victorii, două egaluri și cinci înfrângeri, jocul în deplasare pentru Union nu a fost punctul forte în acest campionat, având și un golaveraj negativ în această statistică (17-20).
Meciul tur, disputat la Berlin, a fost câștigat de Union cu scorul de 2-0, dar în istoria confruntărilor dintre cele două, aceștia au reușit să câștige doar o dată pe terenul celor de la Dortmund, în fix prima întâlnire dintre cele două din Bundesliga.
Gent vs. Royal Union
Pont: Pauză sau Final 2 – Cotă 2.15
În Jupiler Pro League mai avem parte de trei etape până la finalul sezonului regulat, lupta pentru cele patru locuri de playoff este deschisă. Dacă Royal Union este pe locul secund, la doar trei puncte de liderul Genk, iar acest meci îi dă șansa să îi egaleze la puncte, cel puțin până duminică, când aceștia au meci, cei de la Gent se luptă pentru ultimul loc în playoff, fiind cu doar două puncte peste locul cinci ocupat de Club Brugge.
Cei de la Gent, pe lângă lupta pentru locul de playoff, joi vor avea un meci în Conference League, unde în sferturile de finală vor primi vizita celor de la West Ham. După pauza competițională, în ultima etapă, au reușit o victorie în deplasarea de la Seraing, scor 5-0, dar să nu uităm că modesta echipa se află pe ultima poziție fără nici o șansă de salvare de la retrogradare. Ultimele trei meciuri disputate pe teren propriu s-au încheiat cu victoria lui Gent, iar în întreg campionatul aceștia au pierdut doar trei întâlniri acasă.
Royal Union se află în plină luptă pentru titlu, cu trei etape până la finalul sezonului regulat și cu doar 3 puncte în spatele liderului, fiecare punct contează pentru clasamentul final. La fel ca și Gent, aceștia sunt în continuare în Cupele Europene, aceștia având de disputat sferturi de finală în Europa League, iar primul meci îl vor juca în deplasare la Leverkusen, a doua deplasare consecutivă în Germania, după ce au eliminat Union Berlin. În jocurile din deplasare, în campionat, au reușit 9 victorii, 2 egaluri și 3 înfrângeri, reușind să strângă 30 de puncte, ca și Gent în meciurile de acasă. În ultima etapă, prima de după pauza competițională, au câștigat pe teren propriu cu scorul de 2-1 contra celor de la St. Truiden.
Istoria întâlnirilor dintre cele două este scurtă, fiind alcătuită din patru confruntări, trei dintre acestea au fost câștigate de Royal Union și unul s-a încheiat la egalitate. În turul campionatului, Royal Union a câștigat pe teren propriu cu scorul de 2-0, iar a doua întâlnire din acest sezon a avut loc în Cupa Belgiei, unde tot Royal Union a câștigat cu scorul de 4-0.